Te întrebi unde ți se duc banii la fix 24 ore după ce ai luat salariul? Ar trebui să citești această carte scrisă de Adrian Asoltanie de educație financiară. Hai să descoperim împreună motivele pentru care ar fi bine să o citești!

Adrian Asoltanie – scrie pe limba ta

Adrian Asoltanie este un om care îți poate schimba viața dacă îl asculți cu băgare de seamă, adică atent și faci ce spune el în podcasturile sale. L-am descoperit prin intermediul unei prietene și am fost plăcut surprinsă să descopăr că îmi place stilul său.

Deși vorbește despre un subiect al cărui titlu poate părea plictisitor, te asigur că este extrem de interesant. Educația financiară nu a fost mai ușor de înțeles decât atunci când îi asculți materialele cu ambele urechi.

Speaker, antreprenor, investitor la bursă, formator, te va ajuta să ieși din gaura financiară și să vezi luminița de la capătul tunelului din ce în ce mai aproape.

Sfaturile pe care le dă în cartea sa sunt de departe cele mai faine pe care le-am citit.

De ce să citești cartea Dragă, unde-s banii?

În primul rând, este foarte bine structurată, dovadă a unei minți la fel de structurate.

În al doilea rând, este foarte detaliată. Atinge tot ce ai văzut vreodată online drept subiect de educație financiară.

În al treilea rând, te va face să râzi. Este foarte amuzantă și asta te ajută să înveți într-un mod relaxant, fără stres, fără presiune pusă pe tine.

În al patrulea rând, totul este foarte simplu explicat. După ce i-ai ascultat câteva podcasturi, vei descoperi că îi vei auzi vocea atunci când îi citești cartea. Să nu mai pomenim aici cuvântul autenticitate, demonstrează că EL în persoană a scris cartea și nu a apelat la ați ghostwriteri cum fac unii influenceri de la noi.

În al cincilea rând, dacă ești o persoană cu o memorie vizuală, vei avea destule resurse pe care să le explorezi și fotografiezi mental.

În al șaselea și nu în ultimul rând, îți oferă resurse de descărcat pe site-ul său, complet gratuit. Poți explora mai mult ce zic aici: https://adrian.asoltanie.com. Vei descoperi un site la fel de clar, organizat frumos, fără ifose, fără cuvinte de umplutură.

Ca o concluzie, eu am început deja să aplic sfaturile sale, cel puțin ideea de împărțire a venitului în mai multe plicuri și voi continua ce am citit.

Această carte nu este de citit o dată. Este de citit de câte ori este nevoie pentru a avea o viață financiară mai bună. De aceea, data viitoare o voi studia cu pixul și agenda lângă mine.

O puteți achiziționa de aici.

Lectură plăcută!

Scris de

Oana Păuna

Din scris și pasiune apar rezultate. Content writer de 11 ani, social media manager de 4 ani, Oana susține antreprenorii/soloprenorii/freelancerii să își crească vizibilitatea în online prin conținut plin de emoție. Totul fără bătăi de cap și stres. Te invită la o discuție gratuită de cunoaștere.

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *