La început mi-a plăcut matematica mult de tot. Eram în clasele primare și deși învățătoarea nu mă avea prea mult la inimă, îmi plăcea precizia cu care lucrurile stăteau, ordinea, claritatea oferită de această nouă materie. Îmi deschidea în față o lume nouă.

Geometria mă ajuta să-mi imaginez cuburi învârtindu-se în spațiu, piramide ce se rotesc, iar odată, părinții mei tăiau lemne, iar eu stăteam pe scara de beton și desenam secțiuni ale buturugilor, așa cum le vedeam. Mi s-a părut fascinant să îmi pot imagina aceste lucruri.

Timpul a trecut și am ajuns la gimnaziu. Am avut o profesoară foarte bună, dar în același timp, foarte severă care ne bătea pe capete. Îmi amintesc și acum cum mă lovea în spate sau mă smucea de umăr când îmi tremura mâna la desenatul unui triunghi. Mergea șontâc din cauza unui picior mai scurt și mi-era atât de frică de ea că stăteam numai cu capul în pământ.

Tremuram în bancă sperând să nu mă scoată la tablă. Adoram aritmetica pentru că îmi părea simplă și scăpam rapid de scrisul pe tabla neagră denivelată. Nu eram prima din clasă oricât mă străduiam. Nu am avut bani de pregătire, așa că la evaluările naționale într-a șaptea am luat note de 6-7. Nici nu știam cum să mă organizez să învăț.

Într-a opta am început să fac exerciții acasă singură, să tot repet, să-mi scriu formulele pe foi de desen. Așa am reușit un 8.40 și un 8.85 în acel an. Am uimit un pic colegele care mă credeau mai prostuță pentru că introvertă și mai incapabilă pentru că nu aveam bani de pregătire.

Asta a fost povestea mea atunci. Am plecat la liceu mate-info intensiv info sperând că matematica va fi la fel, mă voi descursca la fel. Poate nu prima pe clasă, dar nici mai jos de locul 3. Concurența mea era acerbă, adora să iasă în evidență, să iasă la tablă, să vorbească mult și tare. Am avut anxietate în fiecare dimineață înainte să plec la școală. Vomitam, nu puteam mânca. Mama o chema pe verișoara mea la mine să mă relaxez și să mănânc cu ea. A fost horror.

Profa de mate din liceu nu m-a plăcut din prima și mi-am dat seama că o să fie nasol dintr-un simplu gest de „ignore”, cum era pe messenger odată. A trecut în catalog notele tuturor celor ce au luat peste 8 la testarea inițială, iar eu am rămas ultima spunând de mai multe ori cu glas gâtuit că vreau să-mi treacă și mie. Nu știu câte minute au trecut, că așa de mică, umilită și neînsemnată m-am simțit…

Am știut de atunci că o să am viață grea cu ea. Nu rata nicio ocazie să râdă de mine, să mă umilească sau să mă uite la tablă, fără să mă ajute când nu știam. Pentru mine, cei 3 ani de liceu au fost cei mai grei în timpul orei de mate pentru că ea avea o țintă pentru „proștii clasei” printre care eram și eu.

Nu am simțit niciodată că vrea să mă învețe ceva sau să mă ajute să progresez. Aveam numai note de 5 și 6. Când am luat un 7 am zis că l-am prins pe Dumnezeu de picior.

În clasa a XII-a m-am mutat la filologie pentru că „matematica vieții mele” era simplă: ori iei notă de bac peste 8.5/9.0 să intri la stat, ori mergi să te angajezi după liceu. Părinții mei aveau deja un credit pentru lemne luat pe 2 ani, fix eu mai trebuia să apar cu fițe că vreau să-mi plătească facultatea 3 ani cu 3.000 lei/an.

Nu am vrut sa fiu o povară pentru ei. Am vrut să mă descurc singură și să încep să fac bani cât mai rapid să încep să contribui în casă. Așa că singura soluție era să nu dau bacul la M1 pentru că iar nu aveam bani de meditații, nu aș fi luat nici 6 la bac. Aveam să dau bacul la istorie cu orice preț.

Am dat din coate, așa panicată cum eram și datorită unor îngeri, profa de română, Viorica Răduță, profesoara de limba română care se ocupa de revista școlii, doamna Iolanda Mănescu, doamna directoare Rodica, profă de fizică – care avea o afinitate pentru mine, doamna de economie, Mihaela Bardașu, am reușit să mă transfer. 9 examene de diferențe am dat, în 9 zile consecutive. Am învățat o grămadă pentru ele.

Când m-am mutat m-am simțit liberă, capabilă, încrezătoare din nou. Chiar dacă aveam să învăț istoria României de la 0 în acel an, am zis că orice e mai ușor decât încă o oră, cu picioarele înmuiate de teama că mă scoate iar la tablă.

Odată mă învoisem de la job să îmi iau cazierul pentru școala de șoferi. Urcam grăbită scările când m-a pironit cu privirea o femeie severă, cu ochelari. Nu am recunoscut-o, așa că am trecut de ea fără să o salut. Abia în fața cozii imense de oameni am înțeles cine era: profa de mate din liceu care mă recunoscuse și mă privea cu aceeași ură.

De ce ură? Poate pentru că ea era aproape cheală pe vârful capului și eu aveam o claie de păr deasă ca o pădure de foioase toamna? Ce vină e moștenirea mea genetică? Poate pentru că la piele semănam? Nu știu și nici nu mai vreau să aflu. Cert e doar că din acele momente foarte grele mi-au apărut atacurile de panică cu care m-am luptat 18 ani, de la 15 la 33 ani și încă nu au dispărut definitiv.

Asta e capacitatea pe care o are un profesor. Te poate ridica sau dărâma. Pe mine m-a dărâmat fără motiv. Mi-a luat o grămadă de timp să reconstruiesc stima de sine, să NU mă mai simt proastă pentru că nu am făcut față la M1.

Așa că dragi părinți, dacă ar fi să vă ofer un sfat, alegeți pe cât posibil, oameni blânzi, pasionați de matematică, nu tirani dictatori pentru că vă pot distruge copiii pe viață!

Meditații la matematică: doar cu oameni pasionați

De asta, dacă sunteți din Oradea, am o recomandare faină pentru voi: Inspire Math cu Daria Trip. E fix ce au nevoie copiii voștri. Atenție, apreciere, blândețe, încurajare și multă iubire pentru meserie! Puteți afla mai multe despre ea aici.

Oferă meditații la matematică unor grupe mici de copii, le oferă atenție individual și alături de ea copiii au învățat nu doar să ia 2-3 puncte mai mult la teste, dar să înțeleagă această materie complexă și extrem de utilă în viață.

Experiențele celorlalți părinți și copii care o recomandă vorbesc de la sine despre DE CE ar fi bine să apelați la ea. Nu doar pentru că face totul legal, profi și bine puse la punct, dar pentru că inspiră copiii să creadă în ei în timp ce descoperă frumusețea matematicii.

Povestea mea cu matematica s-a încheiat bine pentru că acum îmi calculez în Excel ce cheltuieli lunare am pe firmă, ce profit am, cât % din ceva, am ajuns iar să-mi placă pentru că văd utilitatea și mă pricep. În facultate a fost destul de bine pe partea cu economie și unde erau statistici de calculat.

Așa că, am rămas cu multe din școală, dar nu cu amintiri prea frumoase de la orele de mate.