Paste cu iubire

Trebuie să recunosc faptul că pastele nu m-au fascinat niciodată până să îl cunosc pe el. Mâncam acele fundiție cu lapte, drept desert, dar drept masă principală niciodată. Mi se părea că nu îmi țin de foame și am nevoie de pâine să mă satur.

L-am cunoscut pe V. și totul s-a schimbat. De când ne-am mutat împreună, am învățat să gătesc lucruri care să ne placă amândurora, dar mai ales, să înțeleg ce combinații de gusturi îi plac lui și de ce. Încercând lucruri noi ca să îi înțeleg perspectiva, am descoperit lucruri care îmi plac.

Relația e ca o călătorie spre sine atunci când ai lângă tine persoana ideală. Când vorbiți tot ce vă trece prin cap, când nu există mistere și ascunzișuri, când e simplu să fii TU fără să fii judecat, totul devine RAI.

Alături de el am descoperit o rețetă de paste care a început încet-încet să-mi placă la nebunie. Se fierb pastele (am ales Băneasa pentru că sunt cele mai bune) într-un recipient separat în timp ce într-o tigaie călesc ușor o ceapă roșie pentru că e mai ușor de curățat, fără lacrimi și are gust dulce, apoi pun la călit carne tocată de porc (am încercat și carne de pui, este mult mai delicioasă, nu mai spun că este mai slabă), când se rumenește, pun mirodenii: sare, delikat, piper cât cuprinde, oregano și boia dulce.

Când consider că este suficient de prăjită, scurg uleiul din tigaie și compensez cu suc de roșii. Tot amestec și învârt în tigaie până sucul intră în carne fără să rămână drept sos. Se oprește focul mic al acelui ochi de aragaz, se ia amestecul gustat de 2-3 ori și se pune peste pastele scurse de apă. Se amestecă bine și se servește cald, cu smântână lângă, brânză sau măsline.

Noi așa mâncăm, nu ne lipsesc aceste 3 ingrediente de pe masă și de la o vreme, pare că merg la orice. Pastele devin încet-încet parte și din viața mea. Încep să îmi placă pentru că putem face diverse combinații care să ne placă amândurora.

Paste Băneasa pentru gust desăvârșit

Recomand pastele Băneasa pentru că au un gust deosebit datorită grâului de calitate ridicată pe care îl folosesc la producere. Dacă nu știi ce rețete să mai încerci, te poți documenta aici: rețete de paste.

Când merg la o terasă și mă ia o poftă de paste făcute de altcineva, ador să mănânc Carbonara. Sosul acela alb face toată mireasma, tot deliciul. De când m-am apucat serios de gătit, am înțeles că atât timp cât avem internet și cărți de gătit, nimic nu este imposibil.

Am început să experimentez din ce în ce mai mult și să descopăr că nu sunt atât de neîndemânatică pe cât credeam.

Paste cu carne in progress

De fapt, cu răbdare și atenție atât la ingrediente, cât și la procesul de creație, orice mare minunăție de pe internet poate deveni adevăr în farfuria ta. Pastele sunt ușor de gătit mai ales când sunt paste grâu dur realizate din grâu de cea mai bună calitate.

Dacă vrei să gătești ceva rapid, cu ce ai prin frigider și să fie delicios, fii pregătită să gătești cu Băneasa!

Gama de produse Băneasa include: paste grau dur, spaghetti grau dur Baneasa, Tagliatelle grau dur Baneasa, Penne rigate grau dur Baneasa, Fusilli grau dur Baneasa, Farfalle grau dur Baneasa. Toate sunt la fel de delicioase și îți pun imaginația la treabă.

Pastele sunt despre iubire, a dărui, a-l face pe celălalt fericit și a fi fericit și TU!

Acest articol participă la competiția Superblog!