Ce ne învață Editura NICULESCU?

Self-help înseamnă să te ajuți singur. Citind cărțile potrivite te poți ajuta singur să ai o viață mai bună, mai plină de optimism și bucurie.

În ultimul an, mi-am concentrat eforturile pe creșterea business-ului meu. Am învățat diverse lucruri noi, iar când am văzut că m-am plafonat, am fost uimită. Nu înțelegeam ce se întâmplă și cum pot ieși din acest punct. Simțeam că m-am blocat și că nu am o direcție. Asta până am descoperit secretul vieții: evoluția prin cărți de la edituri ca editura NICULESCU.

Self help – Dumnezeu îți dă, dar nu-ți bagă și în traistă: ajută-te singur!

Atunci am auzit o vorbă care m-a pus pe gânduri: Afacerea ta nu poate fi mai sus decât punctul în care te afli tu personal. Am stat și m-am gândit: oare o fi adevărat? Oare trebuie să cresc personal pentru a crește și profesional?

Am stat și am analizat propria-mi viață ore, ba chiar zile în șir. Cică se numește introspecție. Am vorbit cu persoane care mă puteau ajuta și am descoperit ce problemuțe emoționale am. Le-am luat pe fiecare în parte și le-am rezolvat. Cât a durat? Sunt 10 luni de când mi-am luat viața în mâini. Am ales să fac viața să fie x, y, z, nu să mi se întâmple și să mă victimizez, cum aveam obiceiul străvechi să fac.

Trecerea de la mentalitatea de victimă, amărâtă, neajutorată la puternică, învingătoare, supraviețuitoare nu s-a făcut de azi pe mâine. Am avut momente în care mă reîntorceam la ce am făcut până atunci, dar vedeam ce fac greșit și m-am redresat rapid. Am învățat să îmi controlez emoțiile și să îmi cresc încrederea în sine. Dialogul meu interior, naratorul, a început să spună lucruri pozitive despre mine, să mă încurajeze și să fie acolo să mă ridice la greu.

Nu am înnebunit, nu mă dedublez, nu sunt bipolară. Sunt doar EU, cea care a înțeles că acele 2 persoane care erau înăuntrul meu și se certau care să iasă în față eram tot eu, le-am împăcat și acum am doar una. Cineva mi-a spus mai demult că va trebui să aleg. Inconștient am ales persoana pozitivă și cu încredere în sine, iar lucrând la încrederea mea în mine, cealaltă persoană a dispărut de parcă nu ar fi existat.

Totul începe din cap și se întoarce tot aici. Toate senzațiile, emoțiile, panica, agitația, anxietatea, teama, temerile în general – toate pot fi controlate din cap, minte conștientă. Odată ce înveți să spui nu, block gândurilor negative, să te calmezi când simți că te ia panica nefondată, ai câștigat bătălia cu viața.

Teama de necunoscut, critica, judecată, respingere, părăsire, anxietate, agorafobie, dependență emoțională, atacuri de panică, victimizare, sindromul impostorului – toate devin simple cuvinte, lipsite de emoție negativă atunci când descoperi cine ești, ce vrei de la viață și ce ai de făcut înainte.

Exerciții de eliberare/vindecare emoțională

Ce am făcut să scap de toate astea?

  • Am ascultat podcasturi ale lui Paul Olteanu despre cum ne funcționează creierul, ce emoții simțim și cum schimbăm naratorul interior, Anca Maftei despre trauma transgenerațională, Adrian Asoltanei despre educație financiară, Dumitru Borțun despre lumea înconjurătoare, comunism și muuulte alte teme la fel de interesante, poveștile diferitor actori sau comedianți români spuse la diverse podcasturi – au fost inspiraționale pentru mine, m-a ajutat să realizez cât de mult s-au chinuit alții pentru visurile lor și cât de greu au reușit, deci nu am nicio scuză să renunț în primii ani.
  • Am citit 15 cărți în 3 luni – vreau să citesc o carte pe săptămână și am setat program pentru asta.
  • Am demontat convingeri limitative pe care le aveam și voi vorbi mai jos despre asta. Demontare înseamnă demonstrare că nu este adevărat și înlocuire cu convingeri noi, pozitive, care ajută, nu îngrădesc, care conduc la flexibilitate și libertate în acțiuni.
  • Am mers în alte orașe singură pentru a-mi demonstra mie însumi că nu mai am anxietate pe tren, că mă pot descurca singură și pentru a mă duce în locuri noi, alături de oameni noi, fără să mai dau înapoi în ultimul moment cum am făcut de n ori până acum. Mi-am demonstrat că pot și am realizat că POT foarte mult!
  • Am ales să NU mă mai întorc din drum odată ce am hotărât să mă întâlnesc cu cineva. Făceam deseori asta și acum recunosc persoanele care se panichează și inventează scuze pentru a nu mai ajunge la întâlnire.
  • Am mers la cursuri care mă vor ajuta în ceea ce vreau să fac. De exemplu, am făcut un curs de dicție pentru a vorbi mai clar, mai răspicat și cu mai multă încredere în sine.
  • Exerciții cu mine însumi. Autosugestie, recunoștință, meditație, iubirea de sine – sunt doar cuvinte până începi să le practici și îți schimbă viața.
  • Îmi cumpăr în fiecare lună cărți care să mă ajute în dezvoltarea mea personală. De curând am descoperit editura NICULESCU, adică, redescoperit pentru că îmi suna cunoscută de pe coperta unei cărți primite ca premiu la final de clasa a VII-a, despre cum să învăț franceza mai ușor.

Cărțile tipărite: ajutorul loial, etern

Cărțile sunt acele instrumente care te ajută să te dezvolți în propriul ritm. Le citești cât de repede sau de încet vrei, analizezi, inglobezi, verifici, observi, practici, exersezi, adaptezi, ajustezi, analizezi din nou și în final, evoluezi. Evoluezi în ritmul pe care ți-l impui. Alegi ritmul în care evoluezi, asta vreau să spun de fapt.

Fiecare alegem dacă să ne tratăm problemele sau să le lăsăm ascunse sub preș, în marea subconștientului. Am ales să le tratez pentru că îmi doream o viață nouă și mi-am creat-o cu propriile mâini. E o bucurie enormă să mă uit în spate și să admit cât am crescut.

Ce fac cu cărțile care îmi ocupă spațiul?

Bucur alți oameni, elevi, tineri cu visuri mari și timp berechet pentru lectură. Le donez bibliotecilor din Românica, de exemplu celei din Aiud de care m-am legat sufletește.

Convingeri limitative

Uite câteva convingeri limitative pe care le-am demontat:

  • Vin dintr-o familie săracă, nu mă cunoaște nimeni, nu voi reuși în viață – tocmai că vin dintr-o familie săracă, am reușit să evoluez enorm, am ajuns în orașul tuturor oportunităților, aici pot face orice și pot deveni cine vreau, inclusiv persoana de succes pe care o visez de atâția ani. Am evoluat enorm și sunt recunoscătoare pentru tot ce am, am primit și mai ales pentru oamenii minunați din viața mea. Și așa se cultivă recunoștința, văzând că alții au mai puțin și recunoscând, admițând acele momente când am primit ajutor divin prin oameni.
  • Nu sunt deșteaptă, frumoasă, sexy, atrăgătoare, etc – cineva și în ultima vreme, mai mulți cineva mă cred deșteaptă, or vedea ei ceva la mine de cred și spun asta, ce ar fi să cred și eu? Am un prieten care mă iubește și mă vrea până la final, eu de ce nu m-aș vedea prin ochii lui? Ia să fac un efort să mă uit în oglindă cu atenție. Oare nu am nimic de oferit? Ba, uite că am!
  • Nu pot trece de bariere, face x lucru, vorbi cu oamenii, eu nu sunt extrovertită – am trecut peste bariere peste care nu credeam că voi trece vreodată. Am învățat lucruri noi, mă adaptez și repliez din ce în ce mai repede. Cine a zis că mă voi opri acum doar pentru că îmi vin astfel de gânduri în minte? Am mers în locuri noi și am vorbit cu oameni noi, asta mi-a demonstrat că pot vorbi cu oamenii străini, că pot face lucruri noi. Am descoperit și că sunt extrovertită când mă simt bine.

Editura NICULESCU – tolba de cărți bune

Am zis mai sus de editura NICULESCU la care am observat o categorie interesantă. Una care m-a ajutat mult în ultimul an: self help sau dezvoltare personală. Pentru mine e un fel de citește și ajută-te singură, ridică-te singură! Aici am observat o carte pe care vreau să o citesc cât mai curând: Cum poate mintea să vindece corpul de Dr. David R. Hamilton. Am înțeles că propriile gânduri ne pot vindeca sau îmbolnăvi. Deci, vindecarea a fost dintotdeauna în interiorul tău.

Dorință de lectură

Tot de la editura aceasta am primit cartea Echilibrarea energiei feminine prin eliberarea de trecut. 39 de căi tămăduitoare pe care o voi citi zilele următoare, pe tren. Ador să citesc pe tren. Mă duce într-o lume nouă, linitită, plină de bucurii unde totul e liniște și pace. Așa călătoriile trec mai repede și la final am învățat lucruri noi.

Categoria self help este plină de cărți care mai de care mai interesante. Uită-te aici și minunează-te!

Self help – citește, aplică și schimbă-ți viața în MAI BINE!

Dacă nu ai spațiu sau nu îți plac cărțile tipărite poți oricând citi ebook-uri. Nu ai nevoie decât de o tabletă sau un e-reader. Sper ca acest articol să te ajute în vindecarea ta emoțională.

Tu ce faci AZI să fii mai fericit, mai mulțumit de viața ta MÂINE?

PS: Acest articol participă cu mândrie și entuziasm la Superblog.