Curs de dictie

Acum ceva timp mi s-a spus că nu am o dicție bună. Nu credeam că am o problemă cu asta, dar această remarcă mi-a rămas în minte. Chiar nu se înțelegea ce ziceam? De atunci, undeva în colțul minții mele a stat ideea că am nevoie de un curs de dicție.

Curs de dicție pentru încredere în sine

Am tot gândit cum să pun asta în planul meu de dezvoltare personală și într-o zi mi-a apărut în fața ochilor cursul de dicție și comunicare de la Fundația Calea Victoriei. Aici am mai făcut un curs care mi-a plăcut enorm: Bullet journaling și time management cu Mădălina Preda.

Pentru că am și scris un articol despre Sandra Ecobescu, directoarea acestei fundații, am toată încrederea că sunt o echipă de profesioniști, pasionați de cursurile pe care le țin. Poți citi articolul aici.

M-am înscris la acest curs și 5 zile aveam să mă duc pentru 2 ore, în fiecare seară, să-mi exersez abilitățile de vorbire în public. Știam că vorbesc cam încet, cu voce joasă ce uneori este confundată cu a unui bărbat, fapt pentru care mi-a fost ușor să implementez ce mi s-a spus acolo.

Am lucrat cu doi actori, soț și soție, alături de alte 5 persoane care aveau diferite probleme de vorbire. Am înțeles unde greșeam, cum se corectează, cum se spune corect și am făcut diverse exerciții de dicție.

Mi-a plăcut enorm nu numai prin prisma lucrurilor pe care le-am învățat, dar datorită faptului că am ieșit din bula agorafobiei pe care o împletisem cu drag și spor în pandemie. Am mers acolo foarte relaxată, fără ideea că m-ar judeca vreun participant, cu gândirea că suntem toți la fel – de aceea am și venit aici, să recunoaștem că avem o problemă, să fim vulnerabili, să ne ajutăm și să evoluăm împreună.

Acele 5 zile au fost extrem de benefice pentru mine deoarece am învățat cum să îmi dozez vocea și chiar am câștigat 2 noi clienți la telefon. Nu numai că vorbesc mai bine, dar mi-am crescut stima de sine. Acest lucru se reflectă în toate aspectele vieții mele și mă bucur enorm că am reușit.

Dacă știam că dezvoltarea personală mă va ajuta să mă dezvolt profesional și să scap de acele emoții pe care nu mi le explicam deloc, aș fi început procesul mai demult. Totuși, nu vreau să mă biciui pentru trecut, ci să mă bucur că am reușit să o fac ACUM.

Trebuie să menționez că eu am avut o mare temere de a vorbi la telefon. Am lucrat la un hotel tocmai pentru a mă dezvolta și a scăpa de teama irațională de a răspunde la telefon. Când suna telefonul fix, simțeam că vreau să fug din clădire. Nu mi-a trecut teama în acele 18 luni lucrate, doar am învățat să îmi fac treaba.

M-am obișnuit cu vorbitul cu necunoscuții atunci când a trebuit să dau interviuri la telefon.

Mi-a luat mult timp să nu mă mai jenez de propria mea voce, să mă accept așa cum sunt și să fac Rai din ce am.

Deci, cursul de dicție m-a ajutat nu numai să am o mai mare fluență asupra discursurilor mele, dar să mă accept ca om și prin simpul fapt că nu m-am mai considerat defectă, să evoluez spre o versiune mai bună a mea.

Cum te ajută un curs de dicție?

  • Vei observa mai ușor unde greșești
  • Vei fi ascultat de către un vorbitor profesionist
  • Vei exersa părțile pe care le spui greșit
  • Vei exersa o voce de adult dacă ai o voce de copil sau o voce mai feminină dacă ai o voce de bărbat/joasă
  • Te vei distra alături de alți adulți cu FIX aceleași probleme
  • Vei învăța că a fi vulnerabil nu a omorât niciodată pe nimeni
  • Vei râde și te vei relaxa
  • Vei învăța un stil de respirație care te va ajuta să te relaxezi/calmezi în momente de anxietate/criză
  • Vei căpăta o mai mare rezistență fizică prin intermediul acestui tip de respirație
  • Îți vei face prieteni, pentru că #deceNU?
  • Vei căpăta o mai mare încredere în TINE și forțele tale

Mulțumesc, Fundației Calea Victoriei pentru cursurile extraordinare pe care le facilitează, dar mai ales pentru cursul de dicție susținut de actorii Irina Ungureanu și Ionuț Chivu.

PS: Tot aici, ține cursuri domnul profesor Borțun pe care îl ador și mă relaxez ascultându-i podcasturile de pe canalul unui reputat influencer. Voi veni la cursurile sale când va mai ține. Curs de Comunicare eficientă în viața personală și cea profesională.

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *