Caragiale este unul dintre autorii canonici care se studiază la școală. Deși în timpul școlii nu mulți l-au plăcut, am ajuns să-l citesc după atâția ani. De ce? De curiozitate. Să vedem care este universul său.

La 18 ani te gândești să îi citești toată opera pentru a afla cine a fost autorul și citești până ți se pare că ai tabloul complet. La 29 ani descoperi că un om este mult mai mult decât opera, creația sa.

De la difuz la clar

Este un om în carne și oase, cu probleme și temeri, cu angoase și momente de bucurie, un om ca toți oamenii pe care îi vezi acum pe stradă. Dacă a trăit acum ceva timp, nu te mai poți întâlni cu el la o cafea, dar poți face altceva: poți bea o cafea citind despre viața sa.

Așa că, am văzut o postare pe Facebook în care scria că editura Polirom are o ofertă până pe 30 septembrie: biografii romanțate la 40% reducere. Cum banii nu mă dau afară din casă, aleg să profit de reducerile produselor pe care mi le doresc, and there is no shame in that.

M-am gândit că deși i-am citit opera la vremea aceea, totuși, ce știu eu despre omul Caragiale? Noi, ploieștenii, îl considerăm de-ai noștri pentru că a locuit în Ploiești. Totuși, omul nu s-a născut aici. S-a născut în satul Haimanale din județul Dâmbovița, sat care acum îi poartă numele.

Acolo există un muzeu care nu este deschis mereu sâmbăta și la care nu am reușit să intrăm, eu și partenerul meu, deoarece am nimerit fix acea sâmbătă a lunii. Altă dată, cu altă ocazie vom reveni.

Astfel că, l-am considerat mereu un ploieștean mai ales după ce am aflat că a fost proprietar de restaurant, zic cârciumă, fix în Gara de Vest a orașului, loc pe care îl cunosc foarte bine.

Așa am ajuns să citesc cartea respectivă, din curiozitate pentru a ști mai multe, din dorința de a descoperi viața unui așa-zis ploieștean, dar mai ales, pentru a înțelege ce înseamnă biografie romanțată și a afla dacă îmi va plăcea sau nu.

Despre carte

Cartea are aproximativ 200 pagini, iar eu citesc foarte repede. În mai puțin de 2 ore am trecut prin toate stările posibile. Umorul lui Caragiale este mai evident acum, la vârsta asta, pentru mine deoarece am mers prin țară și am gustat din diferite tipuri de glume, haz cum se zicea odată. Am râs cu lacrimi, apoi m-am întristat.

Viețile autorilor de la noi nu au fost deloc încununate de laude și urale, ci mai degrabă, oamenii ăștia s-au chinuit să supraviețuiască din arta lor. Știm cu toții cât accent se pune pe cultură la noi sau cât de bogați sunt scriitorii la noi. Bogați sufletește, poate.

M-am plimbat cu el pe toate străzile orașelor unde a locuit, i-am simțit disperarea și motivația în același timp de a face bani în București. Am înțeles culoarea epocii și deja vedeam pe retină caleștile de cai și birjele care erau taxiuri atunci. O epocă frumoasă în care goana după bani era mai înceată ca astăzi, dar disperarea la fel de gri cenușie.

Caragiale, un tip amuzant până peste puteri, un chițibușar peste măsură la care banii nu trăgeau deloc, un amic dur și incisiv cu unii poeți cum ar fi Eminescu, dar serioși și reali cu alții precum Vlahuță sau Delavrancea.

Felicitări, Bogdan-Alexandru Stănescu pentru atenția la detalii, documentarea cu seriozitate și mai ales pentru că ai reușit să țeși un roman atât de frumos din viața unui autor nu neapărat iubit sau înțeles de către elevii de ieri și de AZI!

Caragiale nu se putea abține de la a spune lucrurilor pe nume, era amuzant și tăios când trebuia, iar zgârcenia sau arivismul lui, doar mituri. În carte explică foarte bine de ce își dorea bani, ce făcea cu ei și mai ales, ce părere avea despre ei. Nu spun mai multe pentru că îi stric farmecul.

Merită citită. 2-3 ore de călătorie pe drumuri de “Ploiesci” (astfel se zicea acum 100 ani), București, Buzău, Neamț și Vaslui, dacă nu greșesc.

Biografia romanțată înseamnă o plimbare prin vremea adolescenței, uneori chiar copilăriei autorului cu destinația finalul vieții. Vei vedea personaje în carne și oase, cu replici și ifose, cu toane și zâmbete, personaje despre care ai auzit la ora de română ce autori buni au fost și încă sunt.

Ideea este că nu cunoști un autor până nu îi cunoști viața și când vezi prin ce a trecut, ce tip de gândire sau mentalitate avea, ce prieteni avea, cum reacționa în momente de criză, stres sau depresie, atunci simți că l-ai înțeles cu adevărat.

Întrebarea “ce a vrut să zică aici autorul” găsește mult mai ușor, mai rapid răspunsul când știi pe unde i-au umblat picioarele, ce gândea, ce mânca și cu cine se înconjura.

Îmi doresc ca acei cititori de cursă lungă să meargă în aceeași călătorie fascinantă ca și mine, să se bucure de momentele comice pe care le-am udat cu lacrimi alături de Caragiale și ceilalți autori români, și nu numai, vizați de această colecție. Alți autori români care îmi plac aici.

Citate favorite

Am aflat detalii picante despre Eminescu și Veronica, am râs, m-am distrat ca la nicio altă carte până acum și deși sfârșitul cărții m-a băgat în butoiul cu melancolie, de bucurie că biografia romanțată e faină de tot am mai cumpărat 4 biografii: cuplul Maria Tănase și Constantin Brâncuși, Emil Cioran și Nichita Stănescu.

Am început lectura biografiei lui Marin Preda, un autor român uriaș apropiat sufletului meu și voi reveni cu impresii curând.

Ce a reprezentat această carte pentru mine?

Nu numai o excursie pe acele meleaguri ale istoriei despre care am învățat la școală, dar o intruziune în lumea politică de atunci, în culisele sale și, cel mai important, o carte motivatoare că dacă I.L.Caragiale a scris un ziar întreg, și eu pot scrie ceva grandios.

Dacă el a reușit să trăiască din scris în vremuri atât de vitrege, eu de ce nu aș face-o până la finalul vieții?

Missiraș,
Sunt la Iași,
Sau la Ieși.
Dacă ieși
Dela slujbă,
Vin la Cujbă
Al matale,
Caragiale.

Mulțumesc, Raluca, pentru voia bună și inspirația de a mă așeza într-un final la laptop pentru a scrie impresiile mele despre această carte fascinantă.

Ultimele ore ale promoției aici.