Am descoperit cartea Aneta – Lucian Domșa într-un fragment dintr-un grup legat de cărți. Am citit și m-am identificat cu o anumită femeie din carte. Am vrut să aflu mai multe și în maxim 30 minute am comandat cartea. În 48 ore era ambalată frumos la ușa mea.
Aneta de Lucian Domșa este o carte realistă scrisă de un om care a devenit scriitor peste noapte. Vine la noi din ținutul îndepărtat al Aiudului, de care nici nu auzisem până acum. Se pare că boala unui om îl poate ajuta să ajungă să facă lucrurile pe care și le dorea de mult timp.
Când a aflat că va fi dependent de dializă, Lucian a înțeles că timpul devine mai prețios ca niciodată și ar putea să facă un lucru pe care și l-a dorit dintotdeauna: să scrie. A început să scrie și să publice pe Facebook.
Cum oamenii au reacționat pozitiv și l-au încurajat, a continuat. De la un foileton despre un polițist corupt a ajuns să scrie primul său roman, ajutat de familia sa.
Despre ce este Aneta?
Aneta este un personaj al cărții. Este o idee, o femeie puternică, o exponentă a lumii ardelenești cu toată frumusețea și molcomitatea sa.
Aneta te duce peste păduri, dealuri și ape în adâncul vieții de la țară în secolul trecut în satul ardelenesc, profund tradițional. Descoperi o limbă nouă, cuvinte ce au nevoie de explicații pentru că sunt cunoscute doar pe acele meleaguri, tradiții, obiceiuri, dar și ideile unor alți oameni.
Inițial ai impresia că ai început să citești Mara, dar apoi te duci cu gândul la Ion. La un moment dat, îți amintești de Moromeții și până la final, îți dai seama că nu seamănă de fapt cu nimic cunoscut. Este ceva nou, cu un fir epic atent construit, cu dramă și iubire, cu liniște și pace, dar și cu adrenalină.
Din această carte pot spune că am înțeles că poți scrie palpitant și fără să alergi printre pagini, ci să te bucuri de fiecare moment. Fiecare personaj își spune povestea de viață, povestește și explică creând o pânză de păianjen extrem de interesantă care te ține în priză.
De ce să citești Aneta?
Poate că ai trecut de vremea școlii și mai ales de vârsta adolescentină, dar ți-au plăcut romanele cu țărani români care au fost lecturi obligatorii. Dacă vrei să resimți bucuria intrării într-un sat tradițional, fără să fie o lectură greoaie sau agitată, Aneta este ideală.
Dacă vrei să evadezi din cotidian pentru a regăsi pacea, liniștea și farmecul unei lumi aproape pierdute, ai în față evadarea excelentă.
Mai mult, dacă nu știi prea multe despre satul românesc în perioada comunistă, despre greutățile vieții de atunci, dar și despre micile bucurii alături de cei dragi, ai o ușă care te duce în secolul trecut.
Dacă nu știi ce înseamnă o monografie și nu ai habar ce are special, această carte îți va da un exemplu care să te lase cu un gust fain, ca în Ardeal. Aici familiile colaborează altfel, se ajută între ei, sunt uniți, se iubesc enorm și mai ales se respectă. Un fel de Moromeții la început de roman.
Dacă vrei sfaturi de relație, vei găsi în iubirea dintre Zamfira și Ion destule sfaturi subtile și vei înțelege că iubirea nu este despre dominare sau dreptate. Iubirea este despre apreciere, vorbe blânde, înțelegere, empatie, mulțumire, colaborare și planuri făcute împreună.
Da, niște țărani amărâți – ai zice TU, te învață asta. De fapt nu sunt nici săraci, nici demni de milă. Ne dau lecții de viață valoroase. Frații să se ajute între ei, părinții să se iubească până la moarte!
Verv, pasiune, pace, liniște, bucurie, tradiții și obiceiuri. Totul învelit într-o limbă nouă care te va fascina pentru cât de dulce sună, e ANETA.
Despre autor
Dacă aveam nevoie de ceva care să mă deconecteze de la stresul cotidian, tocmai ce am găsit. Autorul este o persoană prietenoasă și extrem de politicoasă, exact cum sunt ardelenii în general.
Am creat o relație de prietenie și sigur voi urmări cariera sa proaspăt creată. Urmează să publice o carte nouă care se va numi “Măriuca”. Aceasta își are acțiunea în vremea bunicii Anetei, deci este de citit.
Nu are rost să zic mai multe, trebuie să o citești cu ochii tăi, mintea ta, inima ta.
Cine vrea să citească Aneta sau să îi spună “bună” autorului, o poate face aici.
Lectură plăcută!
2 Comments
Măriuca a lui Lucian Domșa, o nouă excursie în satul ardelenesc
2022-01-29[…] Lucian Domșa este un scriitor ardelean, originar din Aiud, un om minunat pe care am avut plăcerea de a-l cunoaște virtual. Dădusem întâmplător peste un fragment din cartea sa, „Aneta” pe Facebook și am simțit brusc nevoia arzătoare de a citi restul cărții. Povestea mai pe larg, aici. […]
Măriuca de Domșa Lucian - Recenzie - Oana Păuna
2022-09-19[…] a doua carte din seria de cărți a autorului. Prima carte a fost Aneta și am vorbit despre ea aici. Ambele cărți au fost pentru mine o excursie în lumea uitată a Ardealului de la […]