Măriuca de Domșa Lucian – Recenzie

Măriuca de Domsa Lucian este a doua carte din seria de cărți a autorului. Prima carte a fost Aneta și am vorbit despre ea aici. Ambele cărți au fost pentru mine o excursie în lumea uitată a Ardealului de la țară.

Cine este Măriuca?

Dacă am fi la ora de limba română, am putea spune cu ușurință că această carte ne oferă o demnă monografie a satului ardelenesc al secolului trecut. Primul Război mondial a fost o traumă pentru cei care au luptat și au văzut ororile de pe câmpul de luptă, dar nu numai. Nici cei care au rămas acasă nu au trecut prin clipe prea plăcute.

Asemenea cărții „Ultima noapte de iubire, prima noapte de război” a lui Camil Petrescu, am trecut prin pagini de scene oribile cărora le-am făcut față mai bine decât la 19 ani în liceu. Este ușor de înțeles de ce oricine și-ar pierde puțin mințile odată venit acasă, chiar dacă este vreme de pace.

M-a surprins să găsesc sindromul PTSD – stres post-traumatic în cartea autorului. Detaliată, cu o profunzime extraordinară, am înțeles că micile noastre drame de astăzi, o mică depresie, o stare de anxietate, ar fi fost trăite și tratate total diferit acum 100 ani.

Concluzia acestei idei: suntem norocoși că ne-am născut mai târziu și aceste lucruri sunt recunoscute, ușor de tratat, boli în toată regula, nu neînțelese, discriminate și luate în râs.

Scriitura domnului Domșa a avansat considerabil, iar acest lucru este susținut de nivelul de suspans pe care îl creează în fiecare povestire, dar mai ales, în măiestria cu care îmbină și alternează prezentul fetei, Măriucăi și trecutul tatălui său, Manole.

Evenimentele ne aduc aminte de groaza, durerea, tristețea, panica și impasibila lovitură a destinului care le dicta oamenilor viețile. Temele tratate în carte: condiția femeii, supunerea fără crâșnit a acesteia, drama existențială, viața sub semnul destinului și al tragicului, bolile care răpuneau oamenii devreme, discuțiile și subiectele tabu, munca de toate zilele, toate fac din Măriuca un roman excelent.

Citate care mi-au plăcut:

„Probabil că așa miroase moartea.”

„Seara s-a pogorât peste toată așezarea.”

„Luna a trimis la culcare câțiva nori neascultători și s-a înstăpânit pe bolta înstelată. Satul se pregătea încetul cu încetul de culcare”. 

Graiul ardelenesc molcom, timpul care mai mult stătea în loc decât să treacă, viața dusă după regulile naturii, munca la câmp, animalele, natura, Soarele, totul te duce într-o altă lume. Deși trăiau mai puțin ca timp, trăiau mai aproape de natură, Dumnezeu și cele sfinte.

Vremurile pe care le trăim acum cer tot mai des o evadare în spațiul și teritoriul imemorial în care orice se poate întâmpla, misterul se afla la tot pasul.

Mulțumesc, Domsa Lucian pentru ocazia de a citi o astfel de minunăție!

Măriuca