Platouri delicioase pentru pofticioși

Ne plac enorm momentele alături de persoanele dragi. Ne plac zilele în care ne distrăm și serile în care râdem adunați în jurul mesei. De aceea, este esențial să avem suficient curaj cât să decidem să fim gazde pentru câteva ore. Multe gospodine se agită când vine vorba de musafiri, motiv pentru care își invită rudele sau prietenii mai rar pe acasă. Lucrurile nu ar trebui să fie așa când totul se poate rezolva cu platouri comandat.

Este îndeajuns să știi că în seara asta ai invitați, că ai și început pregătirile pentru masa festivă. Multe mâncăruri, aburi, căldură, oale trosnind și zornăind pe aragaz, tave sfârâind în cuptoare. Și apoi, după ce-ai terminat, în urmă rămâne un morman de vase căruia nici măcar mașina de spălat nu pare să îi facă față.

Iar când vin invitații, după ce abia ai reușit să strângi în urma dezastrului creat în febra gătitului, trăiești cu stresul următoarei întrebări: oare o să le placă ce-am gătit?

Întâlnirile sunt despre having a good time

Ei, bine, cred că ar trebui să scăpăm de problemele de această natură. Sincer. Da, gătim, dar asta n-ar trebui să reprezinte criteriul cel mai important al unei întâlniri acasă cu prietenii sau al unui eveniment.

Cred că, mai mult decât atât, întâlnirile de acest gen sunt despre a celebra înțelegerea, prietenia și despre a socializa. Nu despre agitația încercării de a prepara ceva pe placul tuturor.

De altfel, există atât de multe alternative pentru care poți opta pentru a scăpa de toată nebunia și tot stresul gătitului. Și nici nu va mai trebui să pierzi zeci de minute curățând și spălând toate vasele pe care le-ai folosit. Spre exemplu, cdeseori când am invitați invitați optez pentru platourile cu mâncare deja pregătită.

Fie ele tradiționale sau nu, niciodată nu am văzut pe cineva care să se poată abține din a gusta măcar.

De fapt, mi s-a întâmplat chiar să trebuiască să mai comand câteva deoarece, ei bine, se pare că au fost prea bune și unii chiar au mâncat prea mult. Dar, zău, chiar n-au regretat nimic, fiindcă le-a plăcut la nebunie.

Platoul tradițional, cu de toate

Platou tradițional, cu brânzeturi sau regal, toate oferă invitaților o experiență culinară aflată chiar pe gustul fiecăruia. Mai mult decât atât, probabil nici nu trebuie să menționez cât de bine se potrivesc preparatele cu un pahar de vin roșu sau de orice altă culoare.

Perfect condimentate, asezonate, în culori care îți lasă gura apă și cu un miros de-a dreptul delicios, platourile nu doar că se potrivesc oricărui eveniment, dar sunt atât de frumos aranjate încât se potrivesc perfect pe orice masă.

E frumos să ai invitați și să vă adunați pentru a socializa și schimba impresii, însă să fii gazdă poate fi uneori destul de obositor și solicitant. În astfel de situații, nu trebuie să-ți fie rușine fiindcă nu ai gătit ceva pentru aceștia, ci ai comandat.

Poți apela la platouri atât de carne, cât și de brânzeturi. 

platou branzeturi maturate

Acest platou de brânzeturi fine te atrage numai din poză, d-apoi să îl mirosi live. Ingredientele sunt următoarele: brânză maturată, brânză maturată cu nucă, brânză cu mucegai alb, biluțe de brânză de burduf cu ceapă, struguri, felii de mere, nucă.

Dacă îți plac șnițelele, ai la dispoziție un platou și cu șnițele. Conține chiftele, rosii cherry, salam uscat, suncă presată și salată verde.

platou snitel

Totul pentru musafirii tăi

Dimpotrivă, de fapt, deoarece le vei demonstra că a fost mult mai important pentru tine să le oferi ceva ce cu siguranță le-ar plăcea să mănânce, fiindcă deseori gusturile persoanelor diferă foarte mult. Dar nimeni nu poate refuza un platou apetisant, gustos și frumos aranjat, oricât de mofturos ar fi.

Dat fiind faptul că majoritatea sunt extrem de variate, cu siguranță cineva care chiar strâmbă din nas destul de des va găsi ceva care să-i placă. Și vorbesc din experiență proprie, deoarece am întâlnit persoane care chiar nu pot mânca ceva ce este gătit în casa altcuiva și nu este cumpărat de la restaurant sau dintr-un magazin.

Data viitoare când ai musafiri, nu te mai agita cu gătitul până la epuizare, ci comandă, fără să-ți fie rușine, un platou care sigur va fi apreciat de către fiecare dintre invitații tăi.

De ce?

Pentru că vei scuti timp, efort, energie și drumuri spre supermarket sau piață. Pentru că vei sta liniștit înainte să primești musafirii. Pentru că platoul va fi realizat de un bucătar profesionist care știe să facă plating mai bine ca tine. Pentru că invitații tăi vor fi plăcut surprinși și vor aprecia gestul tău, dar și mâncarea de calitate. Pentru că totul va fi proaspăt și fără de cusur, iar casa ta nu va miroși a chiftele deloc.

Pentru că TU meriți ce este mai bun și mai ales, o seară relaxantă alături de cei dragi, iar ei merită toată atenția și energia ta. Pentru o bucurie în familie sau alături de prieteni, cu zâmbete și voie bună, alege platourile care îți fac cu ochiul de la prima vedere.

Rămânem conectați
Ultimele Articole