Guestpost by Andrei Cioată

Îți plac poveștile? Mai mult „să le vezi”, decât „să le citești”? Ei bine, m-am gândit că nu-i o idee rea să îți recomand câteva filme care să te introducă într-o lume magică a poveștilor, filme pe care le-am văzut și care m-au impresionat cu adevărat.

  1. THE HOBBIT (2012)

Devenit deja un clasic, The Hobbit, în regia lui Peter Jackson, este unul dintre cele mai bune filme de fantezie create vreodată, inspirat din romanul omonim scris de filologul J.R.R. Tolkien.

The Hobbit - One Sheet Afiș înrămat | Europosters.ro

Trecând peste faptul că are încasări de aproximativ 3 miliarde de dolari și numeroase premii serioase la care a fost laureat, această trilogie (interesant, de fapt, cum Peter Jackson a reușit să scoată trei filme dintr-o singură carte) incredibilă te introduce, încă de la primele minute, într-o lume fascinantă a „jumătăților de ființă”, a gnomilor și magicienilor, dar și a înfiorătorilor orci, creaturi mânate de ura pentru tot ce este viu.

Recomand cu cel mai mare drag – o trilogie de-a dreptul memorabilă.

  1. THE ODDYSEY (1997)

Deși ceva mai vechi, filmul în regia lui Andrey Konchalovskiy este o ecranizare fidelă a romanului lui Homer, cu efecte speciale convingătoare și cu o culoare locală a peisajelor și locațiilor absolut memorabilă.

Watch The Odyssey | Prime Video

Filmul surprinde povestea lui Ulise, cel care a mâniat zeii și a fost supus la diferite munci ale căror rezolvare se va întinde de-a lungul a 10 ani: toate acestea pentru a se putea întoarce acasă.

Întreaga aventură este una de-a dreptul magică, iar toată mitologia dă poveștii un iz și mai fantastic.

  1. HARRY POTTER (2001)

Probabil aici nu mai am nimic de spus decât: luați-vă pop-corn-ul cu voi și lăsați-vă purtați, de-a lungul celor șase filme, într-o lume a tuturor posibilităților, în care drama & epicul & magic & acțiunea & emoțiile & fantezia se-mbină așa cum în niciun alt film n-au reușit să se mai îmbine vreodată.

Reuniunea care îi va emoționa pe fanii faimoasei serii: 20 de ani de Harry Potter

Disclaimer: cărțile sunt la fel de bune, iar J.K. Rowling a revoluționat ideea de fantasy atunci când a scris cărțile în care Harry Potter, tânărul magician, ajunge să salveze lumea!

  1. UN BULGĂRE DE HUMĂ (1989)

De data aceasta, un film românesc, în regia lui Nicolae Mărgineanu, care conturează povestea de viață a scriitorului Ion Creangă, cel cu ale cărui povești și basme, mai mult ca sigur, am crescut cu toții, în special în relația cu prietenul său de suflet, poetul Mihai Eminescu.

Un bulgăre de humă | Cinemaraton

Regizorul construiește, cu talent și grație, povești de viață în care se urmărește, într-o notă dramatică, ușor umoristică, plină de cadre impresionante, condiția artistului într-o lume limitată.

Deși ar suna plictisitor, este un film care cu siguranță va rămâne mult timp în sufletul celor care îl urmăresc.

  1. GODS OF EGYPT (2016)

Un film de senzație, de data aceasta inspirat din mitologia egipteană – ce-i drept, o fântână nesecată de inspirație pentru mulți regizori și scriitori.

Gods of Egypt' Reviews

Plin de acțiune, dinamic, cu multe intrigi și întâmplări dintre cele mai fascinante, explorând și o parte din miturile mitologiei egiptene (ceva mai obscură și necunoscută decât cea greacă), filmul ne poartă pe un tărâm efervescent, periculos și magic, în care mânia zeilor cunoaște forme dintre cele mai neașteptate și violente.

Iar scenele sunt de o intensitate aparte, stârnind privitorului emoții și stări dintre cele mai puternice!

Sunt absolut sigur că măcar unul dintre cele de mai sus vă va fi pe plac și va reuși să vă convingă prin magia lumilor create, a situațiilor fantastice și a eroilor de basm. Dacă aveți și alte recomandări, le aștept cu cel mai mare drag.

Până atunci, spor în continuare și vizionare plăcută!