Într-o țară europeană, în 2026, încă vorbim despre accesul la apă potabilă în România ca despre un privilegiu. Avem sate unde apa nici nu a ajuns. Nu au conducte, nici speranță că apa va curge la robinet, așa că ori își fac singuri hidrofor, ori renunță la idee și mai sapă o fântână tradițională.

Faza tristă e că avem locuri publice în orașele mari unde poți muri de sete la propriu dacă nu ai bani în buzunar. De exemplu, Gara de Nord unde mai des vezi cerșetori agresivi decât apă ieftină.

Apa potabilă gratuită nu despre un drept al fiecărui om.

Ai fost recent într-o gară?
Ai văzut cât costă o sticlă de 0,5 litri de apă? 8 lei. 9 lei. 10 lei în Gara de Nord. Nu ai bani, mori de sete, mai ales vara.

Pentru un părinte care călătorește cu doi copii e deja stresant să cumpere 4 sticle de apă. 40 lei înseamnă un kilogram de brânză de vacă, două kilograme de carne de porc – hrană pentru o săptămână cu mari economii.
Pentru un student este destul de scump.
Pentru un pensionar este hoție pe față.
Pentru un om care abia și-a cumpărat biletul este motiv de lacrimi în ochi.

10 lei nu pare mult pentru unii dintre noi. Pentru aceia ce au salarii medii sau mari.
Pentru alții, 10 lei o sticlă mică de apă înseamnă diferența dintre „pot” și „nu pot”. E umilință. E motiv să nu mai călătorească, să nu își vadă rudele, să nu vină la spital în orașe mari pentru că își consumă resursele pentru o săptămână sau mai mult pe un singur drum.

Și întrebarea reală este:
de ce nu există apă potabilă gratuită în spațiile publice din România?

Apă potabilă România – o nevoie de bază ignorată

Accesul la apă potabilă nu este un moft. Este o nevoie fiziologică fundamentală. Este semn de omenie. Să dai o cană cu apă unui însetat este un gest de bunătate, altruism menționat și în Biblie.

În aeroporturi, în gări, în școli, în săli de așteptare, oamenii stau ore întregi. Stresați, nervoși, îngrijorați sau furioși când întârzie trenurile – toate acestea aduc senzații intense de sete și foame. Știi că în astfel de momente ai da orice să bei un strop de apă? Cu cât te gândești mai mult, cu atât îți e mai sete. Cu atât prețuiești mai mult apa de acasă.

Copiii merg zilnic la școală.
Călătorii așteaptă trenuri.
Persoanele vulnerabile tranzitează spații publice.

Și totuși, în multe dintre aceste locuri, singura opțiune este să cumperi apă la suprapreț. Prețurile variază în funcție de amplasare. La primul chioșc de produse este întotdeauna mai scump. Magazinele pe laturile intens circulate sunt mai scumpe, mai în spate e mai ieftin, dar cine știe toate astea? Cine ține cont de ele când se grăbește și copiii îi trag de poale?

În timp ce în alte țări europene există:

• cișmele moderne
• stații de refill
• dozatoare publice
• infrastructură pentru reumplerea sticlelor

În România, încă discutăm dacă este posibil. Și când te gândești că acum câteva zeci de ani, cișmelele erau amplasate în orice oraș. Îmi amintesc că în Ploiești în centru și în gara de vest exista această apă și mulți își umpleau sticlele de acolo gratis, uneori chiar stând la coadă și așteptând politicoși să le vină rândul.

Nu este doar despre bani. Este despre demnitate. Despre minimul necesar.

Când apa devine inaccesibilă financiar, mesajul transmis este simplu:

„Dacă nu ai bani, nu bei.”

Dar apa nu ar trebui condiționată de puterea de cumpărare.

În școli, situația este și mai sensibilă.
Copiii petrec 4-6 ore pe zi în clădiri unde uneori accesul la apă potabilă sigură este limitat sau insuficient.

Într-o perioadă în care vorbim despre sănătate, prevenție și educație, accesul la apă potabilă în România ar trebui să fie o prioritate reală.

Un exemplu concret: inițiativa GEYC

Există însă organizații care aleg să nu aștepte schimbarea, ci să o creeze. Sunt pionieri despre care nici nu auzim pe cât de des sau intens ar merita. Pe cât ar trebui. Binele este întotdeauna subestimat pentru că nu face furori, nu apasă butoane emoționale, nu generează acțiune imediată.

La știri auzim atrocități, să știm de frică. Să ne fie frică să ieșim pe stradă și să credeam că lumea s-a înrăit. Noi suntem lumea. Ce facem mai departe?

Asociația GEYC (Group of the European Youth for Change) dezvoltă proiecte comunitare prin care susține instalarea de puncte de apă potabilă gratuită în spații publice. Am citit despre asta pe Linkedin și mi-am dorit să duc această veste bună mai departe.

În aeroport, accesul la apă potabilă gratuită a devenit posibil prin astfel de inițiative. Nu sunt călătoare cu avionul, dar am auzit de prețurile exorbitante de acolo și de scuzele că nu avem voie cu apa de acasă că se contaminează.

Următorul pas?

Aprobări pentru implementarea de soluții similare în:

• gări
• școli
• alte spații publice din România

Este un proiect care nu ține doar de infrastructură, ci de mentalitate. Un proiect pe cât de simplu, aducem apă gratis în spații publice, pe atât de complex. Pentru că #birocrație. Pentru că #aprobări. Pentru că niște oameni cu funcții, cu putere de decizie trebuie convinși. Sper ca acești oameni să-și aducă aminte de bunicile sau mamele lor și să ia decizia cea bună.

Uneori trăim într-o bulă roz de unde vedem lumea așa cum trăim noi: restaurante de fițe, cluburi, chirie scumpă, mașină wow, haine de firmă, mâncare bio, menajeră și babysitter… Dar lumea de la țară nu este așa. Așa cum la oraș lucrurile sunt la un anumit nivel sus, la țară, de cele mai multe ori, lucrurile sunt diametral opus.

Unii dau 100 lei pe un cocktail în club, alții iau pâine și apă o săptămână cu aceiași bani. Aceeași țară, realități diferite.

De ce este important să susținem astfel de proiecte?

Pentru că schimbarea reală nu vine doar de sus.

Vine din comunitate. De la fiecare dintre noi. Din momentele noastre de bunătate, altruism, de „alții au mai mare nevoie de ceva gratis decât noi”. Să ne uităm un pic în jur.

Vine din sprijin, promovare, vizibilitate.

Uneori, primul pas nu este să construiești o cișmea.
Este să vorbești despre nevoia ei. Sa duci ideea la aprobare, să apară apoi mâinile ce sapă acea fântână și miile de oameni ce o vor folosi cu bucurie.

Apă potabilă gratuită în România – un viitor posibil

Imaginează-ți o gară în care, lângă sala de așteptare, există un punct modern de reumplere a sticlelor sau recipientelor cu apă gratuită.
Imaginează-ți o școală în care fiecare copil poate bea apă sigură, fără costuri suplimentare pentru familie.
Imaginează-ți un aeroport în care nu ești obligat să plătești 20 lei pentru 0,5 litri.

Nu este utopie sau nesimțire.
Este infrastructură + voință + implicare civică.

Și da, este posibil chiar și în România.

Apa nu ar trebui să fie un lux

Discuția despre apă potabilă în România nu este despre confort și fițe.
Este despre echitate. Șanse egale la supraviețuire.

Este despre demnitate.
Este despre sănătate publică.
Este despre grija față de cei vulnerabili.

Despre a te gândi la celălalt când burta ta e plină. Când nu mai ai nevoie de nimic.

Dacă astfel de inițiative îți dau speranță, vorbește despre ele.
Distribuie. Susține. Implică-te.

Schimbarea începe cu vizibilitate.

Mai multe info despre inițiativele GEYC găsești aici.